Sari la conținut

Consilierii PNL promit să acorde maximă importanţă problemelor brașovenilor

consilierii-pnl-promit-sa-acorde-maxima-importanta-problemelor-brasovenilor

Problemele braşovenilor vor fi ascultate, în sfârşit, de aleşii locali sau cel puţin aşa promit liberalii care, vor continua şi în mandatul următor, proiectul „consilierului de cartier”. Practic, fiecare ales local PNL se va ocupa îndeaproape de necesităţile cetăţenilor din cartierele Braşovului. Din cele 27 de mandate din Consiliul Local, PNL Braşov are zece consilieri. Fiecare ales local a primit o zonă de care va avea grijă:

-         cartierele Tractorul şi Bartolomeu – Adrian Oprică

-         cartierul Răcădău – Carmen Ferghete Ţop

-         zonele Griviţei şi Gării – Sebastian Rusu

-         zona Florilor, Scriitorilor şi Poiana Braşov – Roxana Cojocea

-         cartierul Schei şi zona centrală – Octavian Ciovică

-         cartierul Noua – Sergiu Chifu

-         cartierul Stupini şi Centrul Vechi – Ciprian Bucur

-         cartierul Astra – Iulian Mara, Radu Iov şi Sebastian Bădulescu

Proiectele pe care le vizăm ţin de educaţie, înfiinţarea celor cinci şcoli profesionale, finalizarea proiectului aeroportului, modernizarea Gării, astfel încât să ajungă la standarde europene, dar şi extinderea ariei de transport, a precizat liderul consilierilor locali PNL Brașov, Adrian Oprică. Extinderea domeniului schiabil, reabilitarea Centrului Istoric, dar şi menţinerea Braşovului în topul celor mai important centre turistice din România se numără printre priorităţile consilierilor locali PNL.

Comentarii

Ultimă oră