Președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, nu a renunțat la ideea de a aduce în patrimoniul județului una dintre cele mai frumoase clădiri din Brașov – clubul Olimpia.
Administrația județeană a investit în această bază 3 milioane de euro, altfel clădirea și malul unde acum este amenajată arena riscau să se prăbușească.
„La Olimpia este termen scadent pe 28 luna aceasta, iar dacă vom cumpăra creanțele de 6 miliarde de lei redevenim acționari la Societatea de Patinaj. Am vorbit și cu domnul primar (George Scripcaru – n.r.) care a fost de acord să ne implicăm împreună și să colaborăm pe acest subiect”, a precizat Căncescu.
Clubul Sportiv Societatea de Patinaj Brașov este continuatoarea de drept a Asociaţiei Sportive „Societatea de Patinaj” Braşov, înfiinţată la 14 martie 1880. Pe perioada celui de-al doilea război mondial, respectiv 1939-1945 asociația și-a întrerupt activitatea.
La sfârșitul anului 1948, ca urmare a instaurarii regimului comunist, asociația își întrerupe din nou activitatea de astă dată pentru o perioadă de 43 de ani.
Reluarea activităţii după întreruperea cauzată de reglementările impuse de regimul comunist a avut loc la 5 septembrie 1991 sub denumirea Asociaţia Sportivă „Societatea de patinaj” urmând ca la data de 12 mai 2001, conform hotărârii Adunării Generale a Asociaților să îşi schimbe denumirea în Clubul Sportiv „Societatea de Patinaj” Braşov.
Organizaţia este membru afiliat al Federaţiei Române de Patinaj din anul 1933.