Contractul lui Christoph Daum, selecționerul echipei naționale, va fi prelungit după ce i-a cucerit pe șefii fotbalului românesc. Daum are 2 egaluri și o victorie în 3 meciuri la națională.

Inițial, Daum a semnat, în vară, un contract valabil pe doi ani, cu obiectivul clar de a califica România la Cupa Mondială din 2018. În acel moment, președintele FRF, Răzvan Burleanu, spunea că înțelegerea se va prelungi automat, dacă se va obține calificarea.

După acest ultim anunț, însă, se pare că Federația nu va aștepta finalul actualelor preliminarii pentru a-i prelungi contractul tehnicianului care a început reconstrucția la prima reprezentativă.

"Federația Română de Fotbal are încredere în tot ceea ce face Christoph Daum. Prin vocea președintelui Răzvan Burleanu, s-a anunțat că vom merge cu dumnealui mai departe, până în 2020. A pornit pe un drum și a pornit un proces de reconstrucție. Răzvan Burleanu și-a exprimat acest punct de vedere, în care a fost foarte clar: trebuie să îi acordăm încredere, pentru că trebuie să avem continuitate", a declarat Gabriel Bodescu.