Corona Brașov a fost învinsă, în weekend, în deplasare, cu scorul de 28-22, de formația SCM Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Ligii Naționale de handbal feminin. 

Pentru Corona au marcat Chiper (6 goluri), Pricopi (5), Dincă (2), Ciuciulete (2), Bondar (2), Cartaș (2), Neagu (2) si Cretu (1).

În urma acestei partide, Corona rămâne pe poziția a șaptea în clasament. Următorul meci al elevelor lui Dragoș Dobrescu va avea loc, în deplasare, la Universitatea Cluj, pe 23 aprilie.