Sari la conținut
corona-vrea-trei-puncte

Echipa de fotbal, Corona Braşov, este pe primul loc în seria a doua din liga a doua. Trupa condusă de Daniel Bona şi Nicu Văduva este principala favorită la promovarea în Liga lui Mitică. Corona s-a întărit în această pauză competiţională, sub comanda lui Dan Bona ajungând Manea, Burlacu, Dâlbea, Dănălache, Ţuţu şi Andrieş. În prima rundă a returului Corona a stat, deorece Voinţa Sibiu s-a retras din campionat, astfel că primul meci oficial pentru formaţia braşoveană va fi duminică, de la ora 11.00, pe stadionul Carpaţi, împotriva formaţiei FC Maramureş Baia Mare. „Aşteptăm cu încredere primul joc oficial, cel cu Baia Mare. Nu va fi un meci uşor dar putem obţine un rezultat bun. Ne-am pregătit bine în această pauză competiţională, am adus la echipă jucătorii pe care îi doream şi aşteptăm acum ca ei să confirme. Va fi un retur foarte greu, infernal. În prima etapă lucrurile au mers bine pentru noi, pentru că toate rezultatele ne-au avantajat, dar odată cu aceste meciuri, în lupta pentru promovare au intrat şi UTA Arad şi Damila Măciuca. Este important să tratăm cu atenţie partida cu Baia Mare. Nu trebuie să ne intereseze problemele lor şi nu trebuie să ne uităm la poziţia lor în clasament. Suntem pregătiţi şi trebuie să obţinem un rezultat bun”, a spus antrenorul Coronei, Dan Bona. „Începem campionatul cu un meci destul de greu din cauza suspendaţilor şi accidentaţilor de la noi din lot. Va fi foarte greu împotriva celor de la Baia Mare dar trebuie neapărat să câştigăm. Trebuie să dăm totul la fiecare partidă pentru a rămâne în frunta clasamentului”, a declarat atacantul Coronei, Ioan Coman. La partida de duminică, antrenorul Coronei, Dan Bona, nu se poate baza pe Stângă, Damian şi Fizeşan suspendaţi, iar Vlad Munteanu şi Avram sunt incerţi, fiind accidentaţi.

Comentarii

Ultimă oră