Sari la conținut
creditele-in-franci-sar-putea-reduce-cu-25

Clienții preluați de Banca Transilvania de la Volksbank vor beneficia de conversia creditelor în lei și apoi de reducerea creditului, scrie evz.ro. Una dintre primele soluții radicale pentru românii împrumutați în moneda elvețiană, care ar putea apărea în câteva luni, vine de la Banca Transilvania (BT). Banca și-a propus să convertească creditele din franci în lei la cursul zilei, iar, ulterior, să reducă datoria în lei, adică împrumutul care a mai rămas de rambursat. „Banca va veni cu multe alternative pentru fiecare segment, pentru fiecare client, dar cu prioritate vrem să tratăm cazurile sociale, unde vorbim despre locuinţe familiale, credite care sunt în jur de 100.000-150.000 de franci elveţieni”, a spus, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Omer Tetik, directorul executiv al Băncii Transilvania. Acesta a precizat că, după ce creditele vor fi convertite în lei, clienții vor primi soluții în funcție de fiecare caz în parte. În unele cazuri, a menționat Tetik, o scădere cu 20 – 25% a datoriei totale ar fi insuficientă. Tetik a lăsat astfel să se înțeleagă că banca ar putea acorda unor clienți o reducere peste acest nivel a datoriei totale.

Comentarii

Ultimă oră