Elevii, părinţii şi profesorii cer decontarea integrală a navetei. Şi asta în condiţiile în care abandonul şcolar a crescut cu două procente în ultimii trei ani şi a ajuns la peste 19 la sută.

Principala cauză este o măsură luată în 2013, prin care banii de navetă pentru elevi au fost plafonaţi la maximum 26 de lei pe 3 kilometri. De atunci, 35.000 de elevi s-au văzut în situaţia de a nu mai putea merge la şcoală pentru că nu aveau bani pentru transport.

Acum, elevii, părinţii, sindicaliştii şi mai multe organizaţii neguvernamentale cer Ministerului Educaţiei să deconteze integral naveta şcolarilor.