Sari la conținut
cristian-gatu-a-lansat-steaua-lui-gatu

Fostul jucător de handbal Cristian Gațu, care a condus timp de 18 ani destinele FRH, și-a lansat joi volumul cu amintiri din lumea sportului, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, de la Romexpo, ediția 2015

Volumul intitulat "Steaua lui Gațu" este semnat de Horia Alexandrescu și a apărut la Editura Militară, din București.

Pe parcursul a 282 de pagini sunt relatate întâmplări din viața lui Cristian Gațu, inclusiv momente mai puțin cunoscute, după anul 1989.

Cristian Gațu a precizat: ''Eroii acestei cărți se află în sală. Am încercat să scot în evidență calitățile acestei generații, zic eu de aur. Noi am fost am fost o mare familei a handbalului românesc, oameni toți realizați, din punct de vedere profesional. Când veneau ei la echipa națională sau la formația de club, Dinamo ori Steaua, uitau de familie și de școală. Ei se dedicau, în totalitate, acestui sport''.
Cristian Țopescu a precizat: ''Ne aflăm în fața unei cărți deosebite, despre Cristian Gațu, care a început sportul ca fotbalist. Vreau să remarc faptul că în întreaga sa carieră, el nu a primit niciun cartonaș galben, la fel ca și Nicolae Dobrin''.

La lansare au participat foști handbaliști din generația lui Cristian Gațu, alte personalități din lumea sportului precum Gabriela Szabo, fost ministrul al Tineretului și Sportului, antrenorul de gimnastică Octavian Bellu, un numeros public.

Cristian Gațu, care a împlinit 70 de ani la 20 august 2015, a acordat autografe la finalul lansării cărții sale.

Comentarii

Ultimă oră