Sari la conținut
criza-fara-precedent-a-medicamentelor

Peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piaţă, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Distribuitorilor Europeni de Medicamente, iar acest lucru s-a întâmplat numai din 2016 şi până acum.

Astfel, dacă la începutul lui 2015 numărul medicamentelor înregistrate în România depăşea 6.000, până în prezent un sfert dintre medicamente au fost retrase oficial de producători.

În ultimele luni, numărul notificărilor de retragere de pe piaţa românească a crescut considerabil, iar acest lucru va duce în perioada următoare la o criză fără precedent a medicamentelor, în special a celor pentru boli grave sau rare, acolo unde pacienţii au nevoie imediată şi neîngrădită de acces la tratament.

ADEM vrea să atragă atenţia factorilor implicaţi asupra consecinţelor lipsei unor medicamente din farmaciile din România. Potrivit acestora, situaţia gravă se datorează deciziilor politice eronate ale autorităţilor, care au stabilit politicile de preţuri la medicamente.

Comentarii

Ultimă oră