Braşovul a atras în primele şapte luni ale acestui an 679.380 de turişti care s-au cazat în hotelurile şi pensiunile braşovene, cu 100.000 de persoane mai mult decât în primele opt luni ale anului trecut.

Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov, numărul turiştilor români a urcat cu 17%, la peste 570.000 de persoane, în timp ce numărul străinilor a urcat la peste 100.000 de persoane.

Cei mai mulţi turişti străini care au venit în Braşov în primele şapte luni provin din Germania, Israel, Polonia, Spania și Marea Britanie.

În totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, hotelurile au deţinut ponderea de 42,7%, pensiunile agroturistice 21,7%, pensiunile turistice 17,9%, restul fiind reprezentat de vile, cabane turistice, hosteluri, moteluri şi celelalte tipuri de structuri de primire.

Braşovul este a doua zonă turistică din ţară, după Bucureşti, cu o pondere de 10,3% din turiştii cazaţi în unităţile hoteliere.