În anii comunismului, junii nu se puteau închina, public, la troițe .

Crucea o făcea fiecare cu limba, pe cerul gurii... "Hristos a înviat!"- rosteai mai mult șoptit. Și totuși, oamenii bravi ai Scheiului nu au renunțat niciodată la tradiția din strămoși. "Când ești sus, călare, iar lumea te aplaudă și se bucură, te simți și mare, te simți și mic și stăpân și sclav" spune Mihai Moraru, vice-președinte Uniunea Junilor din Șchei și Brașovul Vechi.E multă muncă și multă cheltuială personală, dar merită.

"Când porți costumul de juniță, valoros și prin podoabe , neprețuit ca simbol și încărcătură de suflet, simți că porți o comoară adunată în sute de ani, că te-ai întors în alt timp și arunci de acolo punți peste vreme" spune și Liana Stănescu, coordonator evenimente Casa Junilor.

Obiceiul străvechi, oprit 20 de ani de comunism( 1947-1968) are astăzi premise să prindă lumină. Doar că în anii din beznă s-au mai pierdut din tradiții. S-au mai modelat, printre restricții. S-au mai tocit costumele. Caii sunt luați uneori în ultima clipă și vin la defilare cu dârlogi ținuți de băieți în trening și adidași.

Sunt multe de făcut la temelia unei tradiții-nepereche în România. Ea vine din vremuri în care Brașovul multicultural, Brașovul toleranței multi-etnice și religioase, cu care ne fălim azi, era făcut din trei burguri mici , "alături, dar niciodată împreună". În Cetate românii intrau o dată pe an.

A rămas bucuria. A rămas lumina. Și obiceiurile. Care, fiecare în parte, au simboluri și semnificații pe care trebuie să le înțelegem. Și să nu le uităm.