Nici ploaia nu poate sta în calea braşovenilor atunci când vine vorba de friptură, mici şi bere. Chiar dacă a fost înnorat, a plouat sporadic, gurmanzii s-au înarmat cu umbrele, pelerine de ploaie sau de ce nu copertine, în unele cazuri şi au încins grătarele. De dimineaţă de la prima oră locurile special amenajate pentru picnic au fost luate cu asalt. De exemplu această braşoveancă a mâncat în mijlocul naturii, dar la protecţia umbrelei. „Am ieşit şi noi afară, dar degeaba, plouă. Sperăm să se facă soare să ţină Dumnezeu cu noi. Nu vom pleca, mai stăm. Am mâncat salata, grătar nu merge, mai sănătoasă este salata şi mai stăm. Important este că stăm la aer curat”, ne-a spus braşoveanca. Au fost şi turişti care au venit, de exemplu, tocmai de la Bucureşti pentru o gură de aer proastăt şi o masă sănătoasă. „Am venit şi cu ceva special de la Bucureşti, am adus nişte mici. Avem noi un loc anume de unde cumpărăm mici speciali. Chiar dacă picură nu plecăm, avem acoperiş. După ce terminăm de mâncat ne băgăm la o partidă de remi în aer liber. Nu ne este teamă de ploaie, e plăcut, ştiam că aşa va fi vremea”, ne-a spus un bucureştean care a venit special la Braşov pentru lua masa în mijlocul naturii.