Sari la conținut

Cum pot obţine studenţii braşoveni stagii internaţionale de practică plătită

cum-pot-obtine-studentii-brasoveni-stagii-internationale-de-practica-platita

Unul dintre programele desfăşurate de AIESEC este acela al stagiilor internaţionale de practică plătită. Scopul acestui program este acela de a dezvolta potenţialul de leadership al tinerilor, prin oportunitatea de a lucra într-un mediu multicultural, în una din cele 125 ţări şi teritorii ȋn care AIESEC este prezent, pentru o perioadă cuprinsă ȋntre 3 şi 18 luni. Astfel, tinerii pot pleca ȋntr-un stagiu de practică plătit pe domenii precum: educaţie, marketing, management sau IT şi pot lucra ȋn companii, organizaţii sau institute internaţionale.
Toţi studenţii Universităţii Transilvania care au întrebări legate de programul de stagii internaţionale de practică plătite, sau care doar doresc să afle mai multe informaţii despre această oportunitate, sunt aşteptaţi vineri, 28 noiembrie, în Corpul T al Universităţii Transilvania, în Aula „Nicolae Titulescu”, începând cu ora 18.00, unde va avea loc un seminar pe această temă.
Cerinţele pe care un student trebuie să le îndeplinească atunci când se decide să se înscrie pentru un astfel de program sunt următoarele: să aibă un nivel de engleză avansat şi să aibe o experienţă minimă de 6 luni în domeniu (chiar şi voluntariat).
Procesul de selecţie constă în completarea unui formular de înscriere şi participarea la un interviu personal. Dacă în urma interviului studentul este acceptat pentru a pleca în stagiu, acesta primeşte un consultant AIESEC, care îl ajută pe întreaga durată a procesului. Urmează interviul online cu compania pentru care studentul a aplicat. Dacă studentul este acceptat şi de către companie, AIESEC îl sprijină cu toate activităţile necesare pentru a pleca şi a se acomoda.
Ca şi beneficii, cei care fac acest pas au acces la o platformă internaţională de contacte, îşi dezvoltă spiritul anteprenorial, au posibilitatea de angajare pe termen lung în compania în care pleacă, iar cel mai important, pot adăuga toată experienţa aceasta la CV.

Comentarii

Ultimă oră