Sari la conținut
cum-va-fi-vremea-de-craciun-si-revelion


Ninge de Crăciun şi Revelion în majoritatea regiunilor, iar maximele ajung până la 4 grade, potrivit unei prognoze a  Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Meteorologii estimează temperaturi preponderent negative până la finele anului, în intervalul 20-25 decembrie fiind prognozate precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate regiunile.

Totodată, până pe 30 decembrie, inclusiv, sunt aşteptate precipitaţii, la început sub formă de ninsoare, apoi lapoviţă şi chiar ploaie, în timp ce temperaturile maxime vor ajunge până la 4 grade, în timp ce minimele vor coborî până la -16 grade, în zona Moldovei, se arată în prognoza meteo.


Conform prognozei ANM, în Transilvania, vremea va fi rece pe durata întregului interval, chiar deosebit de rece în perioada 20-24 decembrie, când, în medie, temperaturile maxime se vor situa între -8 şi -10 grade. De asemenea, temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 20 şi 25 decembrie, când se aşteaptă valori în jur de -16 grade. Temporar, va ninge în general slab în primele două zile, dar şi în perioada 22-30 decembrie.


La munte, vremea va fi rece, chiar deosebit de rece în perioada 20-24 decembrie, când maximele termice medii vor fi cuprinse între -6 şi -8 grade. Temperatura aerului se va menţine permanent la valori negative, noaptea. Astfel, valorile medii vor coborî sub pragul de ger în perioada 20-25 decembrie. Vor fi ninsori slabe în primele zile, dar şi în perioada 23-30 decembrie.
Vezi aici prognoza pentru toate regiunile.

Comentarii

Ultimă oră