De vineri până duminică, Clubul Corona Braşov va organiza la Bazinul Olimpic „Mihai Mitrofan”, prima competiţie de polo pe apă masters desfăşurată la Braşov.

  Şase echipe din ţară şi anume, Brenntag Bucureşti, Palestra Bucureşti, Dacia Star Bucureşti, Politehnica Cluj, precum şi Corona Braşov Masters şi Corona Braşov (juniori), se vor întrece în „Cupa 100 ROMÂNIA”, competiţie prin care clubul braşovean marchează în acest an Centenarul Marii Uniri.

 Echipa de polo masters Corona Braşov a fost înfiinţată în urmă cu doi ani din foşti poloişti profesionişti şi amatori, iar sezonul trecut a terminat Campionatul Naţional de masters pe locul trei.

    Antrenor al Centrului de copii şi juniori de polo la clubulul Corona, şi component al echipei de polo masters Corona Braşov, fostul poloist George Mihalache este de părere că orice competiţie de polo organizată la Braşov, fie de copii, juniori sau masters, resprezintă un bun prilej de promovare a poloului.

  „Ne bucurăm să ne aliniem şi noi, secţiilor din club care în acest an vor organiza la Corona, o competiţie prin care se marchează Centenarul Marii Uniri.

   Week-end-ul va prilejui cu siguranţă meciuri spectaculoase, la bazinul braşovean. Scopul este ca cei mici să descopere tainele acestui sport și să învețe, iar cei mari să îndrăgească acest sport și apoi să vină periodic la meciurile pe care echipele Coronei le joacă pe teren propriu.

  În competiţie, pentru Brașov s-au înscris şi echipa de polo masters dar şi o echipă de juniori (care va puncta astfel la capitolul experienţă).

   Braşovenii sunt invitați să vină la copetiții și meciuri, pentru că intrarea este liberă iar spectacolul poloistic este garantat, având în vedere că în apă vor putea fi văzuți foşti jucători importanţi de polo din ţara noastră”, a spus George Mihalache, antrenorul Coronei.



    Programul competiţiei:

   Etapa I - Vineri, 9 februarie 2018

Corona (juniori) – Dacia Star Bucureşti (ora 18.00)
Brenntag – Palestra (ora 19.00)
Corona Masters – Poli Cluj (ora 20.00)

   Etapa II - Sâmbătă, 10 februarie 2018

Poli Cluj – Palestra (ora 9.00)
Dacia Star – Brenntag (ora 10.00)
Corona Masters – Corona Juniori (ora 11.00)

   Etapa III – Sâmbătă, 10 februarie 2018

Corona Juniori – Poli Cluj (ora 14.00)
Brenntag – Corona Masters (ora 15.00)
Palestra – Dacia Star (ora 16.00)

   Etapa IV – Sâmbătă, 10 februarie 2018

Dacia Star – Poli Cluj (ora 18.00)
Corona Master – Palestra (ora 19.00)
Corona Juniori – Brenntag (ora 20.00)

   Etapa V – Duminică, 11 februarie 2018

Brenntag – Poli Cluj (ora 9.00)
Palestra – Corona Juniori (ora 10.00)
Dacia Star – Corona Masters (ora 11.00)

    Festivitatea de premiere – ora 12.30