20 de autobuze RAT îi vor transporta pe elevii braşoveni care vor să urmărească evoluţiile sportivilor de la FOTE. Transportul este asigurat pentru aproximativ 3000 de elevi din şcolile şi liceele braşovene. Transportul va fi asigurat pentru toate cele patru locaţii în care sunt programate competiţiile din cadrul FOTE. Punctele de plecare pentru autobuze vor fi Poienelor, Livada Poştei și Bartolomeu (capătul de linie al traseului 5). „Am stabilit un grafic cu RAT şi cu fiecare şcoală astfel încât să putem asigura participarea doritorilor la toate competiţiile. Fiecare șofer va avea un tabel nominal cu elevii și sportivii de la cluburile sportive școlare care au solicitat să fie prezenți la competițiile de la Poiana Braşov, Predeal sau Cheile Grădiştei. Obligatoriu, elevii vor avea un însoțitor de la școala lor. Cei mai mulți doritori au fost pentru concursul de schi alpin, biatlon și snowboard“, a precizat viceprimarul Răzvan Popa. În cazul în care vremea va fi potrivnică, cursele către Cheile Grădiştei vor ajunge la o distanță de 1,5 kilometri de locul unde se desfășoară concursul de schi fond, iar daca vremea o va permite, autobuzele vor ajunge până la destinație.Studenții nu beneficiază de această facilitate, pentru că n-au existat solicitări în acest sens către Primăria Brașov.
Pe întreaga perioada a FOTE 2013, cursele RAT către Poiana Brașov vor avea o frecvență de 15 minute, în prezent acestea circulând la un interval de 30 de minute.