Sari la conținut
cursuri-de-calificare-pentru-agenti-de-asigurare

Veşti bune pentru cei ce lucrează sau doresc să activeze în domeniul asigurărilor. Camera de Comerţ şi Industrie Braşov organizează două cursuri de calificare şi pregătire profesională a intermediarilor în asigurări cu posibilitatea obţinerii unui job la finalul pregătirii. Cursurile au o durată de 20 de ore şi costă între 320 şi 350 de lei, principala condiţie de acces la program fiind diploma de bacalaureat. „Este nevoie de astfel de cursuri pentru a satisface cerinţele existente pe piaţa muncii în acest domeniu deoarece până în 30 septembrie întreg personalul care lucrează în asigurări trebuie să suţină un examen pentru evaluarea competenţelor profesionale în domeniu”, a spus Costel Cazacu, lector CCI şi specialist în asigurări.

Cursurile se orgnaizează aşadar ca urmare a Hotărârii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 24 aprilie, prin care s-au adoptat normele privind calificarea profesională şi pregătirea continuă a intermediarilor în asigurări. „E o meserie frumoasă şi recomand cu căldură absolvenţilor de liceu sau de facultăţi să vină să urmeze acest curs care asigură câştiguri destul de bune pe piaţa muncii”, a declarat Costel Cazacu lector CCI şi specialist în asigurări. Toţi absolvenţii vor obţine recomandări din partea lectorilor, în vederea angajării la societăţi de asigurare sau brokeri de asigurări, pentru a desfăşura activitatea de asigurări de viaţă sau generale. Înscrieri şi mai multe informaţii puteţi obtine la numărul de telefon 0268 547 084 interior 144 sau direct la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie din Centrul Civic.

Comentarii

Ultimă oră