Sari la conținut
darste-cartierul-cu-nume-de-mestesug

Ştiţi de unde vine numele cartierului Dârste? Dacă veţi face o vizită la Muzeul de Etnografie, veţi avea ocazia să aflaţi nu doar despre originea acestui nume, ci şi câteva ceva despre tradiţiile de odinioară ale locuitorilor de aici. Asta prin intermediul unei expoziţii în care veţi găsi fotografii, documente, dar şi o machetă a instalaţiei de la care îşi trage originea numele cartierului de astăzi.

Dârste, în urmă cu 100 de ani

Preocuparea locuitorilor de aici era dârstăritul straielor, cu ajutorul unei instalaţii tradiţionale. În zile noastre acest meşteşug nu mai este cunoscut decât de seniori. Unul dintre ei este inginerul Dumitru Voina, acum în vârstă de 89 de ani. Încă din copilărie, a fost fascinat de imaginea dârstei unui vecin. În timp a reconstituit în miniatură instalaţia care a dat numele cartierului şi pe care braşovenii o pot admira la Muzeul de Etnografie, în cadrul unei expoziţii intitulată: „Dârstele Braşovului. Tradiţii evocate de Dumitru Voina”. „Este o instalaţie tradiţională care este construită din lemn şi care funcţionează cu forţa motrice a apei, datorită unei roţi hidraulice, normal, care la rândul ei face să mişte alte agregate cu rolul de a finisa textilele groase”, a declarat Ligia Fulga, director Muzeul de Etnografie Braşov.

13 astfel de instalaţii

În urmă cu câteva decenii, în zona Dârste funcţionau 13 astfel de instalaţii, îşi aminteşte Dumitru Voina. „Numai unele erau complete. Erau unul avea o vâltoare, unul avea o piuă, dar lucrau cum se spune pentru tot Braşovul”, ne-a spus Dumitru Voina.Inginerul a mai construit şi alte machete, însă a păstrat şi multe amintiri despre viaţa de altădată din Dârste. Pe unele dintre acestea le puteţi admira în cadrul expoziţiei deschisă la Muzeul de Etnografie în următoarele două luni.

Comentarii

Ultimă oră