Sari la conținut

De anul viitor mai puţine taxiuri în Braşov

de-anul-viitor-mai-putine-taxiuri-in-brasov

Taximetriştii braşoveni au la dispoziţie mai puţin de zece zile pentru a-şi putea preschimba autorizaţiile, care sunt valabile doar până la finele acestui an. Conform legii, documentaţia pentru obţinerea unei noi autorizaţii de funcţionare trebuie depusă cu cel puţin o lună înainte de expirarea celei vechi. Cum, în conformitate cu legea pe străzile Braşovului ar trebui să circule doar 1.109 taximetre, raportat la numărul de locuitori, toţi cei care nu îşi vor pune actele până la finele acestei luni îşi pot lua adio de la această meserie. Legea spune că trebuie să existe patru maşini la 1.000 de locuitori, după calculele făcut în 2007, când în municipiu erau aproximativ 277.000 de locuitori, scrie bizbrasov.ro. În prezent, în municipiu sunt 1.499 de maşini autorizate să practice activitatea de taximetrie, însă, numai 1.125 dintre aceştia au reuşit, până acum, să îşi preschimbe autorizaţiile. În cazul în care restul nu se vor prezenta cu actele la Compartimentul Transport şi Monitorizare din cadrul Primăriei, numărul taximetrelor din Braşov ar putea să scadă cu 25% de anul viitor. „În continuare avem probleme cu reautorizarea taximetriştilor. În ultima perioadă, au început să vină cei care deţin firme de taxi, astfel că mai avem doar 24 de firme, dintr-un total de 143, care trebuie să preschimbe 229 de autorizaţii. Avem însă, probleme mai mari cu persoanele fizice autorizate. Astfel, din 451 de autorizaţii am preschimbat până acum doar 310, mai mult de o treime nu au venit deocamdată cu actele. Trebuie să fie conştienţi că începând din 1 ianuarie 2014 toţi cei care nu şi-au preschimbat autorizaţiile nu vor mai putea efectua curse şi nici nu vor mai avea posibilitatea să obţină o altă autorizaţie”, a explicat inspectorul Marieta Bărbunţoiu, inspector în cadrul Compartimentului Transport şi Monitorizare. Totodată, în ultima perioadă, doar trei taximetrişti au renunţat de bună voie la licenţă, numărul iniţial al taximetrelor fiind de 1.502. Principala condiţie pentru a li se elibera noile documente este ca autovehiculul folosit pentru această activitate să nu fie mai vechi de 10 ani. Autorităţile locale nu vor reduce însă numărul de maşini autorizate, dacă toţi taximetriştii vor avea actele în regulă şi maşinile vor oferi condiţii optime de confort şi siguranţă. În prezent, în Braşov, peste 1.075 de persoane sunt înregistrate la Primărie cu atestat de taximetrie, respectiv un număr mai mic cu aproape 30% faţă de maşinile înscrise în taximetrie. După ce reprezentanţii Primăriei vor preschimba toate autorizaţiile, vor trece şi la controale. Astfel, din luna ianuarie, înainte de a-şi primi noua bulină, care va fi de culoare verde cu scris alb, toate taximetrele care s-au reautorizat vor fi verificate la sânge cu privire la condiţiile oferite şi stare tehnică. Cei care sunt găsiţi în neregulă nu vor mai putea desfăşura activitatea.

Comentarii

Ultimă oră