Sari la conținut

De teama de Covid: 8 profesori din Braşov au cerut pensionarea anticipată

de-frica-covid-8-profesori-din-brasov-au-cerut-pensionarea-anticipata

 Alţi 7 nu au mai cerut prelungirea orelor după pensionare!

8 dascăli au cerut, în acest an, pensionarea anticipată, în judeţul Braşov. Alţi 7, pensionaţi deja, au renunţat să solicite prelungirea, în baza căreia veneau la catedră în regim de plata cu ora. Mai puţine decât anul trecut, însă, chiar dacă sindicaliştii au anunţat un „fenomen” de pensionare în rândul dascălilor, pe fondul pandemiei. „La Braşov nu este un fenomen. Ceea ce pot spune, la acest moment, este că avem, din mai până acum, doar 15 cereri de pensionare anticipată sau care au solicitat prelungirea şi au renunţat, numărul acesta de 15 fiind chiar mai mic decât cel pe care l-am avut în anul precedent, când au fost 21”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, Valentin Bucur.

Conform acestuia, la Braşov şcoala începe cu toate orele acoperite, chiar şi pe acele fracţii de normă rămase încă neacoperite şi după ultima şedinţă publică de repartizare a posturilor dinaintea deschiderii noului an şcolar. Fracţii de normă sunt, de fapt, ore de pe o anumită disciplină care, cumulate, pot forma catedre. Ele pot fi în aceeaşi unitate de învăţământ sau în unităţi diferite.


     „Din punct de vedere al resursei umane, putem spune la acest moment că avem acoperite toate catedrele, mai ales pentru faptul că este prevăzută în Metodologia mişcării personalului didactic, anul acesta, că personalul calificat poate, timp de 60 de zile, să preia, la plata cu ora, toate orele rămase neacoperite, iar personalul necalificat, timp de 30 de zile. În aceste 30, respectiv 60 de zile, unitatea şcolară scoate la concurs orele neocupate, urmând ca în această perioadă se le ocupe cu calificaţi”, a mai spus Valentin Bucur.


  Fracţiile de normă sau orele la plata cu ora neocupate sunt, cu preponderenţă, în mediul rural şi reprezintă sub 10% din numărul total de ore, a mai explicat purtătorul de cuvânt al IŞJ Braşov.


   Pe de altă parte, Inspectoratul a mai primit solicitări pentru modificarea planului de şcolarizare de la şcoli care au vrut clase în plus, mai ales pentru că era o suprapopulare şi a fost necesară o segmenare a clasei.


    Valentin Bucur a afirmat: „La momentul acesta avem 12 astfel de solicitări de modificări de plan de şcolarizare şi adăugare de clase, care vin la pachet cu aproximativ 20 de norme. Aceste posturi vor fi scoase la concurs în perioada următoare, de unităţile şcolare. Unele au fost aprobate încă de marţi şi pe acestea au fost repartizate cadre didactice ale căror dosare se află în evidenţa Inspectoratului Şcolar şi care, în şedinele publice, nu au reuşit să ocupe un post didactic”.


   Preponderent, este vorba despre posturi de educatoare şi învăţătoare, atât în mediul rural, cât şi urban.

Comentarii

Ultimă oră