Prof. Dr. Mihai Daniel Niță, cadru didactic la Universitatea Transilvania din Brașov, a utilizat imaginile din programul satelitar Corona, gestionat de CIA, pentru spionaj, în perioada Războiului Rece, pentru a analiza dinamica suprafețelor împădurite din România, la începutul anilor '60.

 

Astfel, a obținut în premieră o imagine reală a pădurilor din acele vremuri și a putut observa, care a fost evoluția lor în țara noastră. Mihai Niță este profesor, cadru didactic la Facultatea de Silvicultură și exploatări forestiere din cadrul Universității Transilvania din Brașov, și printre interesele sale de cercetare se regăsește istoria pădurilor din Estul Europei. Astfel că și-a propus să afle cât mai multe și chiar să realizeze o hartă a pădurilor din România, așa cum existau ele în urmă cu 60 de ani. De aproximativ cinci ani lucrează la un proiect care analizează dinamica zonelor forestiere din România, de la începutul anilor 60 până în zilele noastre, folosind imagini satelitare.

 

La prima vedere, pare un proiect facil, dar lipsa informațiilor din perioada 1960-1970 a fost cea care a dat ideea unui proiect unic în lume: prelucrarea pe suprafețe mari a imaginilor din programul satelitar Corona, utilizat de CIA în spionaj, în timpul Războiului Rece. Aceste capturi erau singurele surse pentru o imagine cât mai clară și concludentă a zonelor forestiere din România.