Sari la conținut

Obiecte ceramice vechi de câteva mii de ani şi unelte folosite chiar în epoca bronzului au fost găsite de o echipă de arheologi de la Cluj. Aceştia efectuează săpături pentru reabilitarea Cetăţii Râşnov.

Şantierul arheologic a fost deschis după ce mai multe bucăţi din zidurile cetăţii s-au dărâmat. Săpăturile arheologice în cetatea Râşnov au început de aproximativ o lună. După ce acestea se vor finaliza, autorităţile locale au anunţat că vor începe şi lucrările de reabilitare a monumentului.
Stare avansată de degradare. De altfel, autorităţile locale din Râşnov au tras în repetate rânduri semnale de alarmă cu privire la stadiul avansat de degradare în care se află zidurile monumentului, după ce vechiul administrator a efectuat aşa-zise lucrări de consolidare, care nu au avut niciun proiect şi nu au ţinut seama de faptul că zidurile vechi erau menite să susţină construcţii şi acoperişuri uşoare şi s-a turnat beton.
De pe vremea Cumidavei. Săpăturile arheologice efectuate în cetate au scos la iveală multe relicve de pe vremea dacilor, din timpul cetăţii Cumidava şi nu numai. Bucăţi de ceramică de acum câteva mii de ani, dar şi unelte folosite chiar în epoca bronzului, toate au fost dezgropate în zona grădinii din cetate. Obiectele descoperite vor fi transportate la Institutul de Arheologie din Cluj Napoca, până când autorităţile din Râşnov vor obţine aviz de funcţionare a muzeului din cetate din partea Ministerului Culturii. Autorităţile speră ca din această vară obiectivul turistic să fie redeschis. Cel mai probabil primii turişti vor putea intra în cetate peste o lună de zile, dar numai în zonele considerate sigure de către specialişti. Cât timp Cetatea Râşnov a fost închisă, municipalitatea a pierdut aproape 70.000 de lei, care ar fi venit din exploatarea monumentului.


http://www.brasovultau.ro/

Comentarii

Ultimă oră