Sari la conținut

Despre credință și despre hulirea credinței, Mix Actual

despre-credinta-si-despre-hulirea-credintei-mix-actual

Sute de mii de brașoveni sărbătoresc, în aceste zile, Centenarul românesc.


De astăzi, rămășițe pământești ale marelui voievod al Unirii odihnesc în pământ brașovean. L-au așteptat pe Mihai Viteazu, la Cristian, stejarii seculari, care pot povesti atâtea despre românii ultimelor sute de ani.


O parte din Mihai Viteazul va rămâne chiar la mănăstirea din Cristian.

O alta ajunge la Micșunica, la Biserica “Schimbarea la față”, unde, poate deloc întâmplător Voievodul Unirii e pictat la intrare arătând spre altar. Și nu la urmă, o altă parte va odihni în chiar curtea Jandarmeriei Brașov.


Treimea sfântă aduce laolaltă Biserica și Armata- stâlpii românismului milenar, trecutul și viitorul, speranța și împlinirea.


O delegație de clerici și oficiali brașoveni purcede mâine în zori spre Dobrogea pentru a aduce la Brașov, la Marea Serbare a Centenarului, Moaștele Sfântului Andrei, ocrotitorul României și ale primilor martiri ai neamului nostru, cunoscuți și drept “doctorii fără arginți”.

Ce înseamnă în aceste zile în care sunt așteptați cam 200000 de credincioși în pelerinaj, să asiguri securitatea acestor valori inestimabile, incluse în Patrimoniul UNESCO? Și de ce suntem blamați ca români, chiar de către unii români, că suntem “pupători de moaște”? Despre credință și despre hulirea credinței, la Mix Actual.

Cu preoții Epaminond Ioan Boroș-preot militar și cu Eugen Comșulea, unul dintre parohii Bisericii “ Schimbarea la față”- doi dintre organizatorii evenimentelor militare și religioase din zona Brașovului.


Emisiunea aici :

Comentarii

Ultimă oră