Dino Parc aniversează trei ani, iar pentru a sărbători îi invită pe cei mici și pe cei mari să se bucure sâmbătă, 9 iunie 2018, de o zi specială cu activități interesante și distractive și de un concert al trupei Garșca Zurli, programat între orele 12.00 și 13.00.

 Biletele pot fi achiziţionate de la intrarea în parc, telefonic pentru grupuri la 0741.208.711 sau online, pe bilete.ro

   Preţul unui bilet pentru copii peste 3 ani este de 22 de lei, iar pentru adulţi 28 de lei. Biletele pentru accesul în parc sunt aceleași ca și pentru spectacol. Nu se percep alte taxe!

  Cea care va întreține distracția, Gașca Zurli, este o foarte îndrăgită trupă din România în rândul copiilor, dar și al părinților. Fetița Zurli este un personaj 100% românesc care se bucură de un succes extraordinar. Talentul și veselia ei o fac să fie iubită de micuți, dar și de părinți și bunici. De ani buni Fetița Zurli și Tanti Prezentatoarea, alături de celelalte personaje din gașca zurlie aduc zâmbetul pe chipurile copiilor din toată țara, în cadrul unor spectacole interactive pline de voie bună.

 Dino Parc Râşnov este unul dintre cele mai mari parcuri cu dinozauri din sud-estul Europei, care se întinde pe o suprafaţă totală de 1,4 hectare şi găzduiește 46 de dinozauri în mărime naturală, atestaţi ştiinţific. Căsuţe în arbori, un cinematograf 9D, tiroliene şi multe alte surprize completează traseul spectaculos care urmează evoluţia istorică a dinozaurilor.

  Dino Parc Râşnov este un proiect inedit și ambiţios care sprijină turismul din zona Braşov-Râşnov. A devenit o atracţie atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, pentru că vizitatorii îşi pot petrece timpul în aer liber înconjuraţi de dinozauri atestaţi ştiinţific şi coloraţi natural. Dinozaurii au fost construiţi în România, cu sprijin tehnic şi ştiinţific din partea unei echipe care conduce un parc similar în Germania.

   Dino Parc Râşnov a fost inaugurat în data de 12 Iunie 2015 și încă de la deschidere s-a dovedit a fi un mare succes.

   Primăria oraşului Râşnov a concesionat terenul pe care este amplasat parcul pe o perioadă de 49 de ani. Dino Parc Râşnov este o zonă de agrement şi un muzeu în aer liber, situat pe Strada Cetăţii, în apropiere de Cetatea Râşnov.

     Parcul este deschis vizitatorilor în fiecare zi, în intervalul 09.30 – 20.00.

   Preţul unui bilet este de 28 de lei pentru un adult şi de 22 de lei pentru copii. Pentru copiii cu vârsta sub 3 ani intrarea este gratuită.