Sari la conținut

Doar 20 de şcoli din judeţul Braşov au autorizaţie de securitate la incendiu

doar-20-de-scoli-din-judetul-brasov-au-autorizatie-de-securitate-la-incendiu

În judeţul Braşov, unităţile de învăţământ funcţionează în 627 de clădiri. Doar 20 de şcoli din judeţ au autorizaţie de securitate la incendiu. 119 clădiri nu au primit această autorizaţie din partea pompierilor, dar 488 de imobile nici măcar nu au fost supuse procedurii de autorizare, pentru că sunt foarte vechi.

Potrivit reprezentantului ISU, autorizaţie de securitate la incendiu se dă în două situaţii, pentru clădiri nou date în funcţiune şi clădiri în care au fost făcute modificări la structură.

Pe de altă parte, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean spune că multe dintre unităţile care nu au autorizaţii de securitate la incendiu sunt construite după 2005.

În plus, chiar dacă unele dintre ele au avize sau autorizaţii, nu înseamnă că imobilele în care funcţionează şcolile sunt ferite de riscul unui incendiu, iar normele de apărare împotriva acestor incidente trebuie respectate.

Şeful IŞJ susţine că şcoala va începe în clădiri care nu prezintă pericol din acest punct de vedere.

Comentarii

Ultimă oră