Sari la conținut

Documentarul „Brașov 1987- doi ani prea devreme”, deseară, în premieră la TVR 1

documentarul-brasov-1987-doi-ani-prea-devreme-deseara-in-premiera-la-tvr-1

La împlinirea a 30 de ani de la revolta de la Brașov, pe 15 noiembrie 2017, televiziunea publică a României, TVR 1, difuzează documentarul „Brașov 1987 — doi ani prea devreme”.

Filmul este de fapt „un documentar prin care să le povestim tinerilor de azi ce s-a întâmplat atunci și care să rămână ca o dovadă”, a explicat Liviu Tofan, regizorul producției.

Documentarul este programat la TVR 1, miercuri, 15 noiembrie 2017 (în ziua în care se împlinesc 30 de ani de la revolta muncitorilor din Brașov), de la ora 18.30, iar la TVR 3 și TVR Moldova, de la 23.30.

Coproducție a Muzeului Județean de Istorie Brașov și a Casei de Producție TVR, în regia lui Liviu Tofan, filmul „BRAȘOV 1987. Doi ani prea devreme” tratează în cele mai mici detalii manifestația din 15 noiembrie 1987 – primul protest de masă din istoria comunistă a României.

   Potrivit lui Liviu Tofan, este obligatoriu pentru generațiile mai tinere să afle adevărul și să înțeleagă climatul acelor vremuri.

  „Se spune că cine controlează trecutul, controlează viitorul. Adică ne poate manipula, ne poate dirija. Împotriva unui asemenea control, facilitat de ignoranță, singura replică eficientă este cunoașterea. Dar cunoașterea este un capitol la care stăm cam prost în general. În ceea ce privește istoria noastră recentă, revolta de la Brașov este cel mai bun exemplu: de o semnificație unică în epocă – manifestația din 15 noiembrie 1987 a fost primul protest politic de masă din istoria comunistă a României -, evenimentul este aproape necunoscut. Timișoara în decembrie 1989 a fost o reeditare a revoltei de la Brașov, dar într-un context mult mai propice, care i-a permis să-și atingă scopul.

   În 1987, regimul a făcut tot posibilul să nu se afle că mii de brașoveni au scandat și au luat cu asalt sediile partidului comunist (județean și municipal) și le-au devastat într-o explozie de mânie și resentiment. În mediile de informare din țară nu s-a spus nimic despre revolta de la Brașov, al doilea mare oraș al țării la vremea respectivă. S-au șters rapid toate urmele, s-au luat măsuri represive menite să inducă teamă, cazul a fost mușamalizat. Nucleul dur al muncitorilor revoltați a fost spart prin condamnarea lor pentru „huliganism” și deportarea în diverse zone ale țării. Au trecut de atunci 30 de ani, populația României s-a primenit cu o generație aflată în pericol de a nu cunoaște mai nimic despre întâmplări și pătimiri ce au marcat profund această societate. Nevoia recuperării memoriei este acută. Așa considerăm noi, autorii Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov. Și am hotărât să facem un film. Un documentar prin care să le povestim tinerilor de azi ce s-a întâmplat atunci și care să rămână ca o dovadă”, a explicat Liviu Tofan.

Documentarul a fost proiectat în avanpremieră, în luna august, în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov 2017, iar pe 2 noiembrie 2017 a avut loc o proiecție specială a filmului la Muzeul Țăranului Român. Apoi, documentarul a fost prezentat în cadru festiv la Muzeul Național Cotroceni, cu o săptămână în urmă, miercuri, 8 noiembrie 2017.

Comentarii

Ultimă oră