Sari la conținut
doi-ambasadori-la-reduta

Moment special în cadrul Festivalului Musica Coronensis. A 11-a ediţie a evenimentului i-a adus la Braşov pe Ambasadorii Franţei, respectiv Germaniei, la Braşov, la Centrul Cultural Reduta, unde înalţii diplomaţi au asistat la un concert cameral cu 12 violoncele. Cei doi ambasadori s-au aflat la Braşov pentru a marca jubileul de 50 de ani de la semnarea Tratatului Elysee.
„În acest an sărbătorim 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee, care este un act fondator al prieteniei franco-germane şi care a permis numeroase acţiuni în decursul timpului. În România am decis, ca şi în alte ţări ale Uniunii Europene, să sărbătorim acest moment prin numeroase acţiuni culturale, iar în această seară este finalul sezonului, cu acest eveniment muzical”, a declarat Excelenţa Sa, Domnul Phillipe Gustin, Ambasadorul Franţei la Bucureşti.
„Mă bucur că am prilejul astăzi să fiu pentru prima oară alături de dumneavoastră cu ocazia ediţiei din acest an a Festivalului Musica Coronensis. În primul rând, pentru mine, în calitate de ambasador al Germaniei, proiectele minorităţii germane sunt foarte importante, iar în al doilea rând, pentru că sunt un pasionat al muzicii bune ”, a spus şi Excelenţa Sa, Domnul Werner Hans Lauk, Ambasadorul Germaniei la Bucureşti.

Comentarii

Ultimă oră