Remus Radu şi Dumitru Dorobanţu, de la IPJ Braşov, pe podium la Campionatul Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne

    Doi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov s-au întors cu medalii de la Campionatul Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, ediţia 2019.

    Cei doi sportivi învingători sunt agent şef principal de poliţie Remus Radu, luptător al Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi agent de poliţie Dumitru Dorobanţu, având domeniu de activitate Ordine Publică în cadrul Secţiei 4 Poliţie Braşov.

  Remus Radu este poliţist la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov din anul 2005, iar din anul 2008 este luptător al Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Victoria sa, în acest an, a fost obţinută în urma participării la categoria + 100 kg, vârsta +45 ani. Poliţiştul braşovean este deţinător a 12 titluri de campion şi un titlu de vicecampion obţinute de-a lungul timpului la această competiţie. Prin rezultatele obţinute, Remus Radu a contribuit la clasarea echipei Inspectoratului General al Poliţiei Române pe locul întâi. În prezent, Remus Radu are un rol activ în şedinţele de instruire practică pe linie de tactică poliţienească pe care poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale le desfăşoară în beneficiul celorlalţi colegi.

 Dumitru Dorobanţu este absolvent al Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr Câmpina”, promoţia 2015, din acelaşi an începându-şi activitatea la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov, având ca linie de muncă Ordine Publică în cadrul Secţiei 4 Poliţie Braşov. În urma participării la Campionatul Naţional de Judo 2019, a obţinut locul III la categoria -100 kg, -35 ani.

      Încă de pe băncile şcolii de agenţi de poliţie, Dumitru Dorobanţu s-a remarcat prin reuşitele participării la astfel de concursuri, obţinând în anul 2014, locul I la categoria -90 kg, iar în anul 2015 locul II la categoria -81 kg la Campionatul Naţional de Judo al şcolilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. În primul an de activitate în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, respectiv anul 2016, poliţistul a obţinut locul III la Campionatul Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne la categoria -90 kg, -35 ani.

   „Agentul șef principal de poliție Remus Radu și agentul de poliție Dumitru Dorobanțu sunt dovezile unei munci asidue, ale unei perseverențe și ale unei modestii pe care numai adevărații campioni le dețin. Îi felicităm pe colegii noștri pentru meritele deosebite obținute, le urăm succes și le ținem pumnii strânși pentru următoarele competiții la care vor participa, știind, cu siguranță, că rezultatele lor vor fi încununate cu succes”, a precizat agentul Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.