Sari la conținut

Donație de 120.000 de euro, din Germania, pentru Spitalul Județean Brașov

donatie-de-120000-de-euro-din-germania-pentru-spitalul-judetean-brasov

 O echipă de medici din Germania, condusă de şeful Secţiei de Pneumologie de la Spitalul Siloah din oraşul Pforzheim, dr. Thushira Weerawarna, se află, în această săptămână, la Braşov, pentru un schimb de experienţă cu colegii braşoveni privind combaterea coronavirusului.

Pe lângă schimbul de experiență, medicii din Germania, care vor lucra toată săptămâna la Spitalul Județean Brașov, au donat către Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov aparatură medicală și echipamente de protecție în valoare totală de aproape 120.000 de euro. Totul a fost posibil cu sprijinul Societății Româno-Germane din Pforzheim.

Printre echipamentele donate se numără și un bronhoscop de ultimă generație, care valorează aproape 40.000 de euro. În perioada următoare, alte 80.000 de măști de protecție vor ajunge la Brașov prin intermediul acestui parteneriat care se dorește să fie de lungă durată.


   Echipa germană de medici, însoţită de Oana Krichbaum, deputatul german Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei de Afaceri Europene din Bundestag, adjunctul ambasadorului Germaniei la Bucureşti, Kai Henning şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Dragoş Garofil, au avut, marţi, o întrevedere cu oficialitățile brașovene.


     Pe lângă faptul că au venit cu aceste echipamente, cadrele medicale ale Clinicii Siloah St. Trudpert din Pforzheim îi ajută pe doctorii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov în tratarea cazurilor de coronavirus. Printre cei veniţi la Braşov este o asistentă şefă, specialistă în terapie respiratorie.

Germanii vor o colaborare pe termen lung


   Un medic membru al delegaţiei din Germania a declarat că unitatea medical din oraşul Pforzheim a avut succes în tratarea pacienţilor cu noul coronavirus şi a precizat că a dorit să vină la Braşov pentru a-i ajuta pe oameni. De asemenea, el a precizat că între unitatea din oraşul german şi cea din Braşov s-ar putea stabili o colaborare pe termen lung, în special în ceea priveşte schimbul de experienţă.


      Un alt membru al delegaţiei germane a întărit ideea că această acţiune poate constitui începutul unei colaborări de lungă durată.

Reprezentantul Ministerului Sănătăţii, Dragoş Garofil, le-a mulţumit oficialilor germani pentru implicarea în acest proiect. „Apreciem acest gest de curaj şi solidaritate. Misiunea medicală germană are toată susţinerea Ministerului Sănătăţii. Sistemul de sănătate românesc, cu numeroase deficienţe, a trebuit să se adapteze rapid situaţiei create de coronavirus. Prin măsurile adoptate, România a reuşit să gestioneze cu succes începutul pandemiei. Din păcate, în ultima perioadă, pe fondul unei relaxări, a unor discursuri negaţioniste, dar şi a unui vid legislativ, în anumite judeţe avem o creştere semnificativă a numărului de cazuri. După aproape cinci luni de efort continuu, oboseala cadrelor medicale din România este evidentă, iar astfel de iniţiative sunt binevenite”, a susținut secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Scrisoare pentru braşoveni: „Vă dorim forţă şi perseverenţă”


  Primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat la rândul său că speră ca această întâlnire să fie numai începutul unei colaborări pe termen lung. De asemenea, edilul braşovean a primit o scrisoare din partea primarului oraşului Pforzheim, Peter Boch. Acesta, pe lângă susţinerea demersului întreprins de către Societatea Germano-Română Pforzheim-Enzkreis (DRG), condusă de către Oana Krichbaum, şi a Clinicii Siloah St. Trudpert, a ţinut să transmită un mesaj braşovenilor: „Vă rog să transmiteţi solidaritatea mea şi cetăţenilor Braşovului, de asemenea, în numele oraşului Pforzheim. Vă dorim forţa şi perseverenţa de a stăpâni provocările pandemiei de coronavirus. Sperăm foarte mult că ajutorul Pforzheim-ului poate contribui la acest lucru”.


        Se va extinde capacitatea de diagnostic cu ajutorul echipamentelor aduse din Germania


   Coordonatorul SMURD Braşov, dr. Cristina Vecerdi, a mulţumit şi ea pentru acest gest de solidaritate. „Spitalul Judeţean este primul din Braşov care a organizat o secţie de terapie intensivă pentru pacienţii cu coronavirus. Până la ora actuală, la această secţie au fost trataţi 123 de pacienţi. Prin acest proiect au fost aduşi medici profesionişti la patul pacientului. Am avut deja discuţii cu medicii din Germania. Am discutat despre posibilitatea de a extinde capacitatea de diagnostic cu ajutorul echipamentelor aduse din Germania. Acum, medicii din spitalul nostru participă la un work-shop susţinut de medicii din Germania”, a explicat Cristina Vecerdi.

Comentarii

Ultimă oră