Muzeul Pedagogic (Muzeul Copiilor) îi invită pe cei mici să „îl cunoască pe Enescu”. Sunt prilejuite diferite evenimente interesante, vineri, 22 martie 2019.

 Timp de 40-45 de minute cei mici sunt invitați să facă o călătorie în lumea muzicii lui George Enescu prin poveste și printr-un mini teatru de păpuși.

 Participanții vor face un tur ghidat ca să admire costumele populare din colecția autorului, cu paralelisme la motivele populare din muzica enesciană.

 Atelierul cuprinde și o audiție ghidată a Rapsodiei Române nr 1 de George Enescu, identificarea motivelor populare din cea de-a doua Rapsodie enesciană.

    Cei prezenți vor fi introduși în lumea fascinantă a muzicii lui Enescu și a costumelor tradiționale românești de Cristina Andone.

    Cristina Andone este scriitor, activist educațional și trainer de creativitate. Cărțile sale (Povești din Pădurea Muzicală), vândute în 120.000 de exemplare, își propun să îi familiarizeze pe copii cu muzica clasică printr-o metodă pedagogică originală: „audit de brand muzical”.

   Țelul autorului este de a coborî muzica clasică de pe piedestalul culturii înalte și de a o aduce pe raftul de jucării.

    Atelierul începe la ora 17.00 ( 22 martie 2019) și se desfășoară la Muzeul Pedagogic Brașov, Șoseaua Cristianului nr 1-3 (în aceași cladire cu magazinul Kaleido).

  Participarea este posibilă numai cu programare la 0721 028 967.
    Taxa de participare este 20 lei/ persoană.