Sari la conținut
dorel-din-egipt-distruge-o-piramida

Cea mai veche piramidă egipteană, cea de la Sakkara, riscă să fie distrusă de muncitorii care lucrează la restaurarea ei.

Construit acum 4.600 de ani, complexul funerar de la Sakkara, unde se află piramida în trepte a faraonului Djoser, se află acum într-un proces de resturare care riscă să-l distrugă în loc să-l salveze.

Muncitorii angajaţi de Ministerul Antichităţilor din Egipt nu au experienţă în domeniul restaurării monumentelor antice.

Deşi legea prevede ca restauratorii unui ansamblu să ridice construcţii noi doar în proporţie de cel mult 5% din suprafaţa construcţiei iniţiale, muncitorii de la Sakkara au ridicat deja foarte multe structuri şi ziduri noi.

Problema nu ţine doar de estetică. Mai mulţi activişti care susţin conservarea monumentelor istorice declară că noile construcţii riscă să ducă la prăbuşirea piramidei, care este cea mai veche structură din piatră cioplită din lume.

Un cutremur puternic care a avut loc în 1992 a slăbit mult structura piramidei, ducând la prăbuşirea mai multor tone de pietre la bază, formându-se astfel un gol în vârful ei.

Comentarii

Ultimă oră