La data de 13 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Brașov au dispus reținerea pentru 24 de ore a două femei de 26, respectiv 24 de ani, din Săcele, care, în data de 12 octombrie, în timp ce se aflau în pasajul subteran de pe Bulevardul Victoriei din municipiul Brașov, au deposedat două persoane de telefoanele mobile. La încercarea acestora de a le recupera, femeile au fost agresive.

  Cele două femei au fost introduse în arestul I.P.J. Brașov și  sunt cercetate în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv furt calificat, împotriva acestora  fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.