"Nu sunt niciodată omul care lasă pe cineva la greu și cred că președintele CJ și președintele PNL, Adrian Veștea , are nevoie de sprijinul nostru, pentru a fi o alternativă puternică la PSD. Cred că el poate fi unificatorul de care avem nevoie pentru cei care nu au rumegat fuziunea PNL-PSD și șansa să ducem la îndeplinire proiectele. Măcar aeroportul, pentru care Brașovul are nevoie de 40 de milioane de euro."- fostul senator PNL de Brașov, chirurgul Marius Neculoiu, la Mix Actual. Spitalul nou? "Ar trebui 200 milioane de euro. Cu PSD la guvernare, slabe speranțe de investiții. De la privați? Mă îndoiesc, cel puțin pentru secțiile " grele", care cer enorm de mulți bani. Aș putea fi fericit cu salariul mărit promis ( 12.500 lei , plus sporuri, în 2019), dar nu sunt, pentru că nu văd lucrurile viabile și e nevoie și de investiții, nu doar de salarii ", mai spune chirurgul brașovean. Își consiliază soția, acum managerul Județeanului? Nu, că nu are nevoie, e foarte hotărâtă și știe ce are de făcut. E și un manager mai bun ca Marius Neculoiu? "Eu luam deciziile după ceva ascultam pe toată lumea, ceream păreri în stânga și-n dreapta, ea, nu. Și câteodată e mai bine așa!' Înțelegeți ce vreți! Transplantul renal? În acest moment este posibil oricând, în Județean. Problema este cu donatorii. "Mulți oamenii nu înțeleg încă diferența între moartea cerebrală și moartea clinică. După moartea cerebrală nu mai există întoarcere. Organele acelea pot salva vieți. Voi începe o campanie în acest sens! "- Marius Neculoiu, la Mix Actual.

https://youtu.be/k64W7XXJPUA