Sari la conținut

Duminică se anunţă o zi de record pentru pârtiile din Poiana Braşov

duminica-se-anunta-o-zi-de-record-pentru-partiile-din-poiana-brasov

Se aşteaptă depăşirea pragului de 1,5 milioane de utilizări ale instalaţiilor transport pe cablu


   Administratorii domeniului schiabil din Poiana Braşov au anunţat că joi a fost atins pragul de 1.425.000 de treceri prin turnichetele instalaţiilor de transport pe cablu, de la începutul sezonului.

„Dacă analizăm ultimele trecerile prin turnichete din ultimele weekend-uri, estimăm că în cursul zilei de duminică (17 februarie 2019) vom ajunge la 1,5 milioane de treceri”, au precizat administratorii domeniului schiabil.

Pârtiile din Poiana Braşov sunt într-o stare excelentă, fiind deschise toate pârtiile, cu excepţia „S-ului mare” de pe Pârtia Lupului. Stratul de zăpadă are o grosime de 110 cm în partea superioară a Masivului Postăvarul şi de 90 de cm în partea inferioară a domeniului schiabil.

Sunt funcţionale toate instalaţiile de transport pe cablu, telegondola, cele două telecabine (Kanzel şi Capra Neagră), cele două telescaune (Ruia şi Lupului) şi teleschiurile Bradul şi Stadion.

În sezonul de schi 2017 – 2019 s-au înregistrat peste 2,1 milioane de treceri prin turnichetele instalaţiilor de transport pe cablu.

Comentarii

Ultimă oră