Sari la conținut

După „Cornul şi laptele”, „Mierea în Şcoli”

dupa-cornul-si-laptele-mierea-in-scoli

Autorităţile publice şi producătorii apicoli vor să încurajeze consumul de miere prin Programul „Mierea în Şcoli”, prin care 1,4 milioane de copii vor primi câte un borcan de 350 de grame lunar.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, proiectul cu reglementările propuse va intra săptămâna viitoare în plenul Senatului, urmând ca mai apoi să fie dezbătut de Camera Deputaţilor.

Un borcan cu miere pentru copiii din mediul rural este ca o icoană, pentru că nu îl poate accesa oricând.

Dacă un măr sau o pară mai cade de la vecinul şi copilul îl poate lua, acest lucru nu este posibil şi cu mierea.

Potrivit reprezentantului Ministerului Agriculturii, sumele care s-au alocat acestui proiect sunt consistente şi de la o discuţie de a da un singur borcan într-un trimestru, propunerile au fost ca acel borcan să fie în fiecare lună.

Propunerea vine în contextul în care românii consumă în fiecare zi 70 grame de zahăr şi doar 3 grame de miere, iar această balanţă nu ne onorează.

Comentarii

Ultimă oră