Liderii PSD şi ALDE au semnat un protocol de colaborare în vederea alegerilor locale. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a explicat că, în conformitate cu acest protocol, ALDE şi PSD pot face alianţe în teritoriu doar împreună, în timp ce PNL, MP sau alte partide sunt considerate ca fiind „nefrecventabile”. Protocolul semnat ieri mai prevede că, în urma localelor, vor avea loc şi negocieri pentru alegerile parlamentare. Potrivit documentului semnat, PSD şi ALDE vor încheia alianţe în plan local, acolo unde vor considera necesar, pentru alegerile din iunie 2016, inclusiv candidaţi şi liste comune în vederea maximizării rezultatelor electorale.
De asemenea, PSD şi ALDE vor stabili după locale condiţiile de realizare a unei alianţe electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2016, se precizează în protocol. Călin Popescu Tăriceanu a fost întrebat de jurnalişti care este relaţia de rudenie politică între UNPR şi ALDE, din moment ce ambele partide au semnat protocol cu PSD. „În cadrul activităţilor politice se întâlnesc, de multe ori, în sisteme care nu sunt bipartizane, situaţii de necesitate politică, cum este cazul de faţă, a liderul ALDE.