DGASPC caută asistenţi maternali. Instituţia are vacante 72 de posturi

   Până în luna martie 2019, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia a Copilului (DGASPC) Brașov va desfăşura o campanie de selectare de asistenţi maternali profesionişti.

  Asta după ce, din acest an, legea prevede că micuţii aflaţi în sistemul de protecţie, care nu au împlinit încă 7 ani, trebuie plasaţi doar la asistenţi maternali profesionişti. Excepţie fac copiii mai mici de 7 ani cu handicapuri grave, dependenţi de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial, specializate. În cazul acesta se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial, potrivit reprezentanţilor DGASPC Braşov.

 „La acest moment, DGASPC Braşov are un număr de 163 de posturi de asistent maternal profesionist, din care 72 de posturi sunt vacante”, au precizat reprezentanţii DGASPC Braşov.

    Asistentul maternal profesionist este persoana atestată, de către Comisia pentru Protecţia Copilului, care asigură, la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi primeşte în plasament. Pentru a fi atestată ca asistent maternal profesionist, o persoană trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care să aibă o vârstă între 26 şi 52 de ani, să nu aibă copii în îngrijire mai mici de 3 ani, să aibă o stare de sănătate bună, să aibă spaţiu care să acopere necesităţile de odihnă şi de educaţie ale utilizatorilor etc. Cei care se înscriu pentru a deveni asistenţi maternali profesionişti vor trece prin evaluare psiho-socială, împreună cu întreaga familie, vor urma cursuri de formare, gratuite, organizate de DGASPC. Ei trebuie să obţină atestatul şi vor susţine concurs.

  Potrivit DGASPC, sunt excluse din start de la atestarea ca asistent maternal profesionist persoanele care au avut condamnări, prin hotărâri judecătoreşti definitive, pentru infracţiuni, persoanele decăzute din drepturile părinteşti sau care şi-au abandonat copiii, persoanele care suferă de boli cronice transmisibile, precum şi persoana care este rudă cu copilul pe care ar trebui să îl primească în plasament sau care are copii sau rude până la gradul IV pentru care instanţa sau Comisia pentru Protecţia Copilului a luat o măsură de ocrotire.

      Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare, la DGASPC Braşov (Strada Apullum, nr. 3).