Sari la conținut
eclipsa-partiala-de-luna-in-aceasta-noapte

La exact 50 de ani de la lansarea misiunii Apollo 11, în data de 16 iulie 1969, Luna va oferi marţi spectacolul unei eclipse parţiale care va putea fi admirată din majoritatea regiunilor Terrei.


   În noaptea de 16 spre 17 iulie 2019 va avea loc o eclipsă parţială de Lună, ultima eclipsă importantă vizibilă din România până în 7 septembrie 2025, când va avea loc o eclipsă totală de Lună.

Până la data respectivă vor mai fi vizibile încă trei eclipse parţiale, dar de magnitudine mai mică.


   Eclipsa va începe la ora 21.43 şi va deveni vizibilă odată ce umbra terestră atinge discul Lunii, la ora 23.01. La miezul nopţii, discul lunar este eclipsat în proporţie de 50%. Faza maximă va avea loc la ora 0.30, când Luna va fi acoperită în proporţie de 65,31%, iar eclipsa se va încheia la ora 1.59.


  Eclipsele de Lună se produc atunci când Pământul este poziţionat între Soare şi Lună, atunci când Luna este în faza de Lună Plină, şi când aceasta este în apropiere de unul de nodurile sale.


   „Eclipsa va fi vizibilă în Africa, o mare parte din Europa şi din Asia, din partea estică a Americii de Sud şi partea vestică a Australiei”, a precizat Societatea Astronomică Regală (RAS), cu sediul la Londra, într-un comunicat.

Comentarii

Ultimă oră