Elevii și profesorii Liceului Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea” din Făgăraș au propus un proiect inedit a cărui punere în practică va fi finanțată prin intermediul Fondului Științescu.

    Aceștia au venit cu ideea producerii de cosmetice naturale, în condiții de laborator, folosind principii, metode și operații științifice.

    Proiectul „Natural Beauty” se adresează unui număr de aproximativ 600 de elevi între 12 și 19 ani de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu” Făgăraș și Școala Gimnazială Recea, din mediul rural.

  Ideea proiectului a apărut în momentul în care o elevă a liceului Șenchea aflată la vârsta adolescenței acuza probleme de acnee. Provenind dintr-o familie cu posibilități financiare reduse, tânăra folosea produse de proastă calitate, iar problema nu se rezolva. Câteva profesoare ale liceului Șenchea au venit cu ideea de a crea împreună cu elevii produse cosmetice naturale, inclusiv o cremă pentru acnee.

    Proiectul a fost înscris ulterior în concursul Fondului Științescu, fiind ales de juriu printre cele 18 proiecte ce vor primi finanțare pentru a fi puse în practică.

    Bugetul alocat prin Fondul Științescu Țara Făgărașului se ridică la 6 178,8 de lei.

   Proiectul a debutat săptămâna trecută, când elevii din clasele a IX și a XII au participat cu mare interes și bucurie la un atelier practic în care îmbinând chimia, bilologia și alte științe exacte, au reușit să realizeze creme de față și balsam de buze doar din ingrediente naturale.

  În cadrul acestor ateliere de lucru ce se vor derula până în luna august, elevii îndrumați de profesorii coordonatori vor produce în laboratorul școlii, 3 rețete de balsam de buze, 3 creme cosmetice pentru mâini și față, 2 parfumuri și 2 deodorante solide, cu scopul de a le transmite și altor elevi cunoștințele științifice teoretice și practice dobândite.

   În perioada urmatoare, elevii implicați în proiect și-au propus să facă demonstrații la Școala din Recea și la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”.