Sari la conținut
elevii-sustin-marti-proba-la-limba-materna

Candidaţii din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului susţin, marţi, proba scrisă de la limba maternă, Ministerul Educaţiei informând că luni, la proba scrisă de Limba şi literatura română, au fost prezenţi 18.635 de elevi prezenţi, din care 44 au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, ne informează Mediafax.

Absolvenţii clasei a XII-a înscrişi la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat susţin marţi proba scrisă la limba maternă, după ce luni a avut loc proba scrisă la limba română.

La prima probă scrisă din cadrul sesiunii august-septembrie 2016 a examenului naţional de Bacalaureat, au participat 18.635 de candidaţi din totalul celor 22.624 înscrişi. Potrivit Ministerului Educaţiei, rata de prezenţă a fost de 82,37%. Totodată, 44 de candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, cei mai mulţi, în număr de cinci, fiind în judeţul Alba. Nu s-au prezentat aproape 4.000 de candidaţi.

Miercuri are loc proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar vineri are loc proba la alegere a profilului, care se susţine la una din 10 materii: geografie, fizică, chimie, biologie, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică sau psihologie.

Pentru susţinerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 42.261 de absolvenţi de liceu, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. Dintre aceştia, 27.848 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.413 candidaţi provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 42.261 de elevi înscrişi sunt distribuiţi astfel: 39.815 - zi, 1.027 - seral şi 1.419 - frecvenţă redusă.

În sesiunea din iunie a examenului de Bacalaureat, au fost declaraţi respinşi 41.037 de candidaţi, rata de promovare fiind de 68,1%.

Comentarii

Ultimă oră