Sari la conținut

Liderii sindicali ai din FSLI par decişi să-i ţină pe elevi în şah până în ultima clipă. Ligia Mara, vicepreşedinte al FSLI, susţine că nicăieri în ţară nu s-a luat o decizie dacă se blochează sau nu finalul de an şcolar, iar în judeţ încă nu i-a consultat pe membrii de sindicat, care sunt circa 9.000. În calendarul comun de proteste stabilit în 12 mai şi reconfirmat la începutul acestei luni, cele patru mari confederaţii sindicale din învăţământ, FSLI, FEN, "Spiru Haret" şi "Alma Mater", se aflau netrecerea notelor în catalog şi carnete, neîncheierea situaţiei finale a elevilor, neparticiparea la examenele naţionale, continuarea grevei generale şi mitinguri de protest, acţiunile profesorilor ducând astfel la blocarea sfârşitului de an şcolar. Pichetarea Parlamentului a avut loc ieri, dar anul şcolar se încheie vineri, aşa că nu mai este timp de decizii. Iar în unităţi de învăţământ din judeţ se fac deja serbările de final de an şi se pregătesc festivităţile de premiere, deci mediile au fost încheiate. Singura formă de protest la care ar putea apela doar cei implicaţi, profesori corectori şi supraveghetori, a rămas neparticiparea la probele scrise ale bacalaureatului, care încep din 28 iunie.

Comentarii

Ultimă oră