Sari la conținut
eroii-comunitatii-premiati

Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică Braşov a premiat din nou eroii comunităţii. În cadrul evenimentului, ajuns la cea de a VI-a a ediţie, au fost premiaţi mai mulţi lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) care s-au remarcat pe parcursul anului trecut prin fapte deosebite.
Titlul de Erou al Comunităţii a fost oferit următorilor: Georgiana Ramona Hâncu, Cristina Ogarcă, Vasile Marian, Mihai Nechita şi Dănuţ Pupăză. Acestora li s-au acordat diplome şi premii în bani. „Am primit un apel în urma căruia ne-am deplasat în Piaţa Sfatului, unde am încercat să identificăm o persoană, care când ne-a văzut a luat-o la fugă. Am urmărit-o pe parcursul a câteva sute de metri şi am condus-o la sediul secţiei, deoarece refuza să se legitimeze. Acolo, cu ajutorul colegilor de la Criminalistică am reuşit să o identificăm şi s-a dovedit a fi o persoană care era urmărită internaţional şi condamnată la 8 ani de închisoare” a spus Ramona Georgiana Hâncu,  agent de poliţie.
„Lucrez în cadrul Biroului de Investigaţii Criminale şi ne-am confruntat cu mai multe, de fapt lucrez  pe destructurarea grupurilor de infractori şi anul trecut au fost destructurate mai multe grupuri de infractori, proxeneţi şi prostituate” declară Dănuţ Pupăză, agent şef principal de Poliţie.
„În decursul anului 2013 am avut mai multe rezultate în prinderea infractorilor atât personal, cât şi cu ajutorul colegilor pe care îi am în subordine” spune Mihai Nechita, agent şef principal de Poliţie.

"Faptele pe care colegii noştri de la IPJ le-au făcut în slujba noastră cetăţenii pentru asigurarea unui climat de normalitate, la unii dintre ei au fost chestiuni mai spectaculoase, alţii o muncă mai elaborioasă, temeinică.  Această selecţie a fost extrem de transparentă şi noi suntem onoraţi că în fiecare an, de 6 ani încoace, putem să oferim aceste premii" a declarat Claudiu Coman, preşedinte ATOP.

Comentarii

Ultimă oră