Erou braşovean: Aco­pe­riţi-mă cu foc, intru în luptă!

«Baladă pentru Cătălin» este o carte editată în memoria fiului lor, erou al Revoluţiei Române din Decembrie 1989, scrisă de familia prof. Elena-Doina şi Grigore Haidău Târgu-Jiu.

Cartea conţine mărturii despre ultimele zile de viaţă ale frumosului şi viteazului zburător. Cătălin Grigore Haidău s-a născut la 25 iulie 1970, în Gorj. Avea să devină erou la Braşov, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Ul­ti­me­le lui cuvinte au fost: „Aco­pe­riţi-mă cu foc, intru în luptă!”
Elevul caporal Cătălin Grigore Haidău a murit împuşcat „în tâmpla dreaptă şi în picioare (piciorul drept era rupt din genunchi)”, aduce în actualitate povestea tânărului Jurnalul Național
„În decembrie 1989 era elev al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie Antiaeriană şi Rachete Braşov. Spiritul de pandur, gândul curat de autentic patriot care doreşte binele Patriei şi Poporului său, l-au făcut să accepte din primele ore Revoluţia şi s-o apere chiar cu preţul vieţii sale tinere“, îşi aminteşte comandor r. ing aviaţie Ioan Popescu.
Pe 21 decembrie 1989 erau la şcoală; se dă alarma şi sunt informaţi că teroriştii ajunseseră şi la Braşov, scrie Dragoş Tudor. Au primit muniţie de război, au urcat în camioane şi au mers prin tot oraşul. S-au oprit în centru, unde s-au întâlnit cu colegii de la radiolocaţie…
Clipe de groază, trăite de soldat. „Nu aveam de ce să ne facem griji, deoarece totul era calm. Abia în jurul orelor 16.00, când marea majoritate a muncitorilor se întorceau de la lucru, au început problemele. (…) Era ceva nou… o ură nemaivăzută pentru mine. S-au aruncat pietre şi cuvinte us­turătoare asupra noastră. Mulţimea de­venea ameninţătoare, teama era de ambele părţi. Armata nu avea or­din să tragă în populaţie. Se strigau sloganuri anticomuniste şi împotriva ar­matei. Apoi au primit ordin să tragă fo­curi de avertisment. Populaţia civilă s-a speriat… a fugit… a revenit. Au în­ceput jeturile de apă. Apa i-a determinat pe braşoveni să plece. Pentru mo­ment. A doua zi, pe 22, s-au adunat din nou în piaţă. Tensiunea creştea. Apoi a venit eliberarea. Ceauşescu fugise. O bucurie nestăvilită ne-a cu­prins pe toţi, civili şi militari. Ne-am îm­brăţişat frăţeşte, copii, femei, băr­baţi, chiar dacă cu o seară înainte fu­sesem duşmani. Bucuria nu a ţinut mult. Spre seară s-a dat din nou alarma: teroriştii. În jurul orei 1.00 (22 decembrie) s-a dat din nou alarma.
Am primit muniţia de război, ne-am îmbarcat în ca-mioane şi am plecat unii la Tipografie, alţii la Cristian, noi la Consiliu. Totul era liniştit. (…) O femeie în vârstă a venit şi ne-a servit cafea caldă. N-am apucat s-o bem căci de undeva au izbucnit câteva focuri de armă. Atunci ne-a cuprins panica. Era noapte şi nu ştiam de unde se trăgea. Ne-am culcat grabnic pe asfaltul umed, încercând să ne adăpostim după camioane. Atunci a început măcelul. Noi trăgeam către parcul din faţa noastră. Trotuarele erau neîncăpătoare şi deci nici poziţiile de tragere nu erau prea grozave. Drept ripostă, din parc s-a abătut asupra noastră o ploaie de gloanţe. Se auzeau de pretutindeni zgomote şi gemete. Fuseseră răniţi şi câţiva dintre noi. Braşovenii care fu­seseră în parc să demonstreze au fost prinşi între focuri. Totul era haos“.
Luptele au continuat şi după cum spun cei care au participat la evenimente, nu prea ştiau cu cine se luptă. În seara zilei de 23 decembrie, elevii Plutonului 122 s-au întors la şcoală şi au intrat la program de odihnă. Elev caporal Cristian Daia avea să îşi amintească: „În jurul orei 16, am plecat cu un camion în cazarmă. Eram atât de obosiţi încât nici nu ne-am dus la masă. Am mers în garso­nieră eu, Cătălin Haidău şi Ioan Tiţă. Eu şi Cătălin am scris câte o scrisoare acasă, iar Tiţă s-a culcat. Am terminat şi eu de scris scrisoarea şi am vrut să plec să mă culc, dar Cătălin m-a oprit şi mi-a arătat o singură frază din scrisoarea lui în care spunea părinţilor că speră să apuce să-i mai vadă o dată pentru a le povesti mai multe lucruri. Avea ochii înecaţi în lacrimi. Apoi eu m-am culcat. (…) El ne-a trezit şi ne-a spus să ne îmbrăcăm că este alarmă. Se trăgea în şcoală. Cătălin a spus că nu putem rămâne în garsonieră, trebuie să ieşim afară. Apoi a spus să-l acoperim cu foc ca el să iasă în luptă. Ne-am ridicat şi ne uitam pe geam cu spatele la uşă. Am auzit uşa trântită de perete şi m-am întors să ies şi eu. Am ieşit şi l-am găsit pe Cătălin căzut. L-am strigat dar nu a răspuns. Apoi am auzit ceva…!! Şi m-am uitat… era întune­ric! În dreapta lui începuse să se întindă o pată roşie...”.
Ultima scrisoare. „Aici, în Braşov, Armata e cu poporul, dar împotriva Securităţii. Nişte asasini mercenari cretini, care trag fără milă în noi, în popor. Sper să am posibilita­tea să vă povestesc. Nu mă plâng, Sunt bărbat, sunt oştean al României libere. Dar încă o dată vă rog să nu vă faceţi griji, că voi avea grijă de mine şi nu vreau ca această scrisoare să fie ultima. Vă îmbrăţişez cu mult, mult dor şi dragoste, elev caporal Cătălin Haidău“. Foto: jurnalul.ro