Sari la conținut

Eveniment caritabil la Brașov - Balul „Inimi albastre”, în beneficiul copiilor autiști

eveniment-caritabil-la-brasov-balul-inimi-albastre-in-beneficiul-copiilor-autisti

Asociaţia „Rază de Speranţă“ ai cărei beneficiari sunt peste 100 de copii şi tineri, persoane diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, alături de grupul de iniţiativă „Papuci pentru copii”, organizează cea de-a patra ediţie a evenimentului caritabil „Inimi albastre”.

Balul este dedicat cauzei copiilor şi a tinerilor cu nevoi speciale şi va avea loc vineri, 20 octombrie 2017, la Belvedere Events Center, cu începere de la 19.00.

La ediţia din acest an s-au alăturat, în calitate de ambasadori ai cauzei copiilor cu nevoi speciale, Simona Halep, Cătălin Botezatu, Gabriel Cotabiţă, Ilie Năstase, Mihai Leu, Adela Diaconu, Camelia Potec, Monica Roşu, Dana Săvuică, Nausica, Ionuţ Glăvan, Nadir, Roxana Nemeş, Anca Bejan - autoarea cărţii Dieta Minune, Gabriel Toncean, Bianca Drăghiciu şi Petru Călinescu.

„În fiecare dintre primele ediţii ale Balului «Inimi albastre», datorită implicării comunităţii, am reuşit mobilizarea a peste 10.000 de euro”, explică organizatorii.

Balul de vineri are în program și momente muzicale, oferite de Gabriel Cotabiță, Nadir, Trupa New Vegas Jazz, Karma Band, Gaudeamus Quartet, dar și prezentări de modă, posibile cu ajutorul celor mai în vogă designeri ai momentului: Cătălin Botezatu, Nausica și Ionuț Glăvan.

Celebrul designer Catalin Botezatu susţine şi el cauza copiilor cu autism, iar cu prilejul balului va putea fi admirată colecţia acestui îndrăgit creator român.

 Pentru balul de anul acesta, Simona Halep, locul unu mondial WTA, a donat o rachetă de tenis a cărei licitație va porni de la 2.500 de lei.

Balul „Inimi albastre” are ca scop sensibilizarea comunității locale cu privire la problematica autismului și strângerea de fonduri pentru continuarea programelor și a terapiilor de recuperare ale beneficiarilor asociației. Organizatorii militează pentru importanța recuperării și integrării copiilor diagnosticați cu acest tip de tulburări de dezvoltare în viața socială și în învățământul de masă.

„Vă invităm să intraţi în lumea copiilor cu autism unde există doar sinceritate, voinţă şi putere! Pentru că v-am simțit alături din prima clipă și pentru că nu ați ezitat nici un moment să fiți prietenii copiilor noștri speciali, am fi bucuroși să vă avem alături și de această dată. Ar fi o șansă pentru noi să vă răsplătim pentru binele pe care l-ați dăruit beneficiarilor noștri în acest acest răstimp. Mulțumim celor peste 50 de parteneri și sponsori care susțin și în acest demers cauza autismului. Vă mulțumim și vă invităm să ne fiți alături în călătoria binelui!”, spune Diana Niţă, preşedintele Asociaţiei „Rază de Speranţă”.

„Fără sprijinul comunităţii nu putem reuşi să oferim copiilor noştri ceea ce ei au nevoie. Programele terapeutice pentru recuperarea şi integrarea lor sunt foarte costisitoare. Ca organizaţie, noi încercăm să venim în sprijinul părinţilor acestor copii, să le oferim un spaţiu adecvat sesiunilor de terapie, dar şi programe psiho-educaţionale de cea mai bună calitate, alături de specialiştii asociaţiei.

Noi, părinții care ducem lupta cu autismul, avem nevoie de susținerea celor de lângă noi pentru a întrezări o rază de speranță. Dacă un copil tipic spune natural „Mama”, părintele unui copil cu autism poate aștepta și câțiva ani și doar după multe ore de terapie, el va putea rosti „Mama”. Bucuria și împlinirea unei astfel de clipe nu pot fi surprinse în cuvinte! Pentru astfel de momente avem însă nevoie de susținea și implicarea comunității! Vă așteptăm cu drag alături de noi pe 20 octombrie!”, a explicat preşedinta Asociaţiei „Rază de Speranţă”.


    În acest an, costul unui bilet este de 250 lei/persoană, dar sunt încurajate donațiile de orice natură.

Comentarii

Ultimă oră