Sari la conținut

Exportul a depăşit importul de produse agroalimentare

exportul-a-depasit-importul-de-produse-agroalimentare

România a exportat, în 2013, produse agroalimentare în valoare totală de peste 5,098 miliarde de euro, cu 1,183 miliarde de euro mai mult faţă de anul precedent (plus 30,2%), şi a încheiat anul cu un plus de aproape 325 milioane de euro la balanţa comercială pe acest segment, primul excedent din ultimii 20 de ani, potrivit datelor remise, duminică, Agerpres de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Importurile de produse agroalimentare au depăşit uşor valoarea de 4,773 miliarde de euro, consemnând o creştere de 2,4% comparativ cu valoarea înregistrată în anul 2012. Raportat la anul anterior, livrările intracomunitare s-au majorat cu 10,9%, iar exporturile în ţări terţe au crescut cu 72,4%. În acest context, excedentul comercial al schimburilor României de produse agroalimentare în anul 2013 a fost de 324,9 milioane de euro, în creştere faţă de nivelul de 301,1 milioane euro la finele lunii noiembrie 2013 şi comparativ cu un deficit de 745,5 milioane euro în anul 2012, precizează MADR. Principalul produs exportat de România a fost grâul, livrările externe crescând cu 433,6 milioane de euro faţă de valoarea exporturilor de grâu din 2012, rezultat al dublării cantităţii exportate (peste 4,773 milioane de tone).

SURSA: incomemagazine.ro

Comentarii

Ultimă oră