Braşovul a făcut parte din cele 19 oraşe din întreaga lume care au purtat numele de Oraşul Stalin. Numele a apărut scris pe Muntele Tâmpa şi pe toate documentele oficiale.

Braşovenii pot vedea la Muzeul Judeţean de Istorie, cum s-a trăit în acea vreme, în cadrul expoziţiei care a fost vernisată pe 9 noiembrie și care este organizată ca mai multe celule, tocmai pentru ca oaspeţii să poată retrăi impresia închisorii care însemna lagărul comunist din acea perioadă.

Documente, uniforme militare, ziare, muzică agreată de propagandă, chiar şi bilete de tren spre sau dinspre Oraşul Stalin, o uşă de celulă prin al cărei vizor poate fi văzut un filmuleţ cu un fost luptător anticomunist braşovean, o zeghe şi multe alte documente care vorbesc despre sumbra perioadă – toate sunt disponibile în cadrul expoziției de la Muzeul Județean de Istorie.