Sari la conținut
expozitie-de-jucarii-lego-la-brasov

Camioane, navete şi maşini spaţiale, roboţi sau chiar un oraş în miniatură! Toate aceste vor putea fi admirate de către braşoveni în cadrul unei expoziţii de jucării Lego.  Indiferent de vârstă, cei care vor trece pragul Muzeului Civilizaţiei Urbane în aceste zile vor avea posibilitatea să testeze şi  să admire ineditele exponate, dar şi să încerce să creeze propriile jucării din elementele Lego,  la micul atelier de construcţii din cadrul evenimentului.

Adrian Chiorean este  braşoveanul pentru care pasiunea pentru jocurile lego a devenit un mod de viaţă, pe care îl împărtăşeşte acum cu întreaga familie.

Cei mai mici dintre vizitatori rămân însă fanii jucăriilor din piese Lego. Ei au ocazia să se experimenteze în acest domeniu, dacă participă la atelierele de creaţie pregătite de către organizatori. Expoziţia de iarnă este organizată de către asociaţia fanilor LEGO, fiind pentru prima dată când are o  desfăşurare simultană în trei oraşe, respectiv Cluj-Napoca, Bistriţa şi Braşov.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 3-7 decembrie, între orele 9 şi 17, la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului din Piaţa Sfatului nr. 15,  iar preţul unui bilet este de 1,5 lei.

Comentarii

Ultimă oră