UPDATE:

O expoziţie de fotografie surprinde, la  Muzeul Judeţean de Istorie, viaţa în instantanee a Regelui Mihai I.

Principalele momente din existenţa ultimului Rege al României pot fi văzute cu intrare liberă până sâmbătă, 16 decembrie, când Majestatea Sa va fi înmormântat.

Expoziţia celor peste 50 de instantanee este deschisă de fotografii de la botezul Regelui Mihai, din ianuarie 1922.

Nu puteau lipsi momentele când a fost încoronat rege, prima dată pe când era doar un copil de 6 ani, iar a doua oară în 1940. Alte pozele ni-l arată pe Mihai I şi în vremea când tânjea după afecţiunea mamei, pe care o vedea doar în vacanţe, aceasta fiind exilată în străinătate.

Expoziţia surprinde şi atmosfera României legionare, dar prezintă și fotografii de la întoarcerea în ţară în 1992, dintr-o vizită la Braşov în 1994, sau imagini cu familia regală în Bucureşti, în 1997. 

---------------

O expoziţie cu fotografii în premieră va fi organizată de Muzeul Judeţean de Istorie in memoriam Regele Mihai I.

Fofografiile vor fi expuse în holul principal al muzeului şi vor putea fi vizionate începând de săptămâna viitoare, înainte ca Regele Mihai I să fie înmormântat la Curtea de Argeş.

Potrivit directorului Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Nicolae Pepene, imaginile sunt din arhivele Muzeului Militar şi vor face parte dintr-o expoziţie care se va numi «Regii României şi Vânătorii de Munte».

Braşovenii vor putea vedea câteva fotografii superbe, legate de Braşov şi evenimentele care s-au desfăşurat aici şi l-au avut în prim-plan pe Regele Mihai I. De exemplu, vor fi fotografii cu Majestatea Sa îmbrăcat în costum de vânător de munte, imagini din ambele domnii, dar şi din exil.

În altă ordine de idei, potrivit Protopopiatului Braşov, la toate liturghiile din Bisericile Ortodoxe din județ, Regele Mihai I va fi pomenit în rugăciunile pentru cei adormiţi.