Sari la conținut

Fabrica de la Victoria autorizată să producă un nou tip de explozibil

fabrica-de-la-victoria-autorizata-pentru-un-nou-explozibil

Firma care deţine Fabrica de explozivi de la Victoria a obţinut, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, revizuirea autorizaţiei integrate de mediu pentru modernizarea unei linii de producţie din cadrul unităţii, ceea ce permite fabricarea unui nou tip de explozibil.

În decizia privind instalarea noii linii tehnologice, compania care deţine unitatea de producţie a luat în calcul faptul că oraşul are tradiţie în acest domeniu şi există muncitori calificaţi.

Potrivit documentaţiei disponibile pe site-ul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov, compania a decis amplasarea noii linii tehnologice la unitatea de la Victoria luând în calcul faptul că există racord la reţeaua de electricitate, sunt căi de acces rutier şi feroviar, dar şi pentru că există lucrători calificaţi, deoarece oraşul are tradiţie industrială în domeniu.

Linia tehnologică de fabricare a explozibilului tip Riomax (utilizat în cariere, mine sau lucrări subacvatice) este montată într-o clădire existentă, înainte având destinaţia de depozit de azotat de amoniu, iar apoi a fost utilizată ca depozit materii prime şi materiale inerte (fără substanţe oxidante).

Clădirea are o suprafaţă de 420 mp, iar structura de rezistenţă este într-o stare bună. Capacitatea de producţie estimată este de 3,5 t/zi, respectiv 868 t/an.

Pe lângă explozibilul amintit, la unitatea din Victoria se mai produc şi alte tipuri de substanţe de acest gen.

Fabrica se află la 3 km de centrul municipiului Victoria, respectiv la 0,5 km de cea mai apropiată zonă locuită.

Unitatea este deţinută de compania cu capital spaniol Maxam România SRL, subsidiara unui grup de firme ale cărui baze au fost puse de Alfred Nobel în 1872.

Comentarii

Ultimă oră