Sari la conținut
fals-inspector-descoperit-la-brasov

Atenţie patroni! Un fals inspector de Gardă Financiară a fost descoperit de inspectorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului. Potrivit acestora, bărbatul a mers în control la mai mulţi agenţi economici şi i-a constrâns să-i dea diferite sume de bani, sub pretextul că astfel, nu vor fi sancţionaţi. Poliţia cercetează acum cazul.  Inspectorii OPC au efectuat mai multe controale la Braşov la diferite societăţi comerciale. În timpul verificărilor, au identificat un inspector fals. „Am descoperit un fals inspector al Gărzii Financiare care scria în registrul unic şi exercita presiuni asupra administratorilor acestor societăţi comerciale, îndeosebi magazine alimentare. Am anunţat reprezentanţii Gărzii Financiare şi pe cei ai Poliţiei. A reuşit să ia bani de la aceşti agenţi economici, dar nu a avut cum să facă acest lucru oficial, cu chitanţă şi factură, ci prin contrângere, aceştia i-au oferit diferite avantaje materiale, şi nu numai, pentru a evita sancţionarea”, a declarat pentru Braşovul Tău Sorin Susanu, comisar şef ANPC regiune centru Braşov

Atenţie maximă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, cazul este în atenţia oamenilor legii. Conducerea OPC face un apel către patronii şi administratorii braşoveni să fie atenţi, în astfel de situaţii. „Doresc să atrag atenţia tuturor agenţilor economici să fie foarte vigilenţi de fiecare dată când sunt controlaţi. Majoritatea organelor de control efectuează aceste acţiuni în echipe de cel puţin doi şi de fiecare dată trebuie să se prezinte delegaţia sau legitimaţia de serviciu”, ne-amai spusSorin Susanu, comisar şef ANPC regiune centru Braşov.

Comentarii

Ultimă oră